între timp ceilalţi au oprit ploaia. când m-am trezit doctorul mă întreba cum vreau să înnebunesc. cu sau fără tine. nu ştiu dacă se poate fără. el a râs. nici că se putea altfel.
atunci mi-a adus o umbrelă şi m-a lăsat cu o ploaie numai a mea. eram fericită. tu erai viu şi creşteai din încheieturile mele. te simţeam ca pe o brăţară de foc.
până în zori eram foarte bătrâni. paturile erau făcute. pacienţii noi strigau încă. ne strecuram în sala de mese unde ştiam că bucătăreasa asculta mereu acelaşi vals. dansam în halatele de molton luate peste cămaile de forţă prea largi.
No comments:
Post a Comment