nu mi se spune în faţă dar ştiu că ar vrea să-mi interneze şi gândurile.
eu le ţin pe afară prin curte. le ascund în câinele galben. când rămân singură în salon le chem invocând o literă mare. ele vin şi dărâmă tot ce a clădit doctorul până atunci cu neuroleptice de ultimă generaţie.
îmi aşez faţa pe faţa pacientei care tace mereu. aerul devine aspru ca o rindea. ne răzuim liniştea. din ea cad fulgi. ninge cu negru mat din muţenia noastră.
nu aş vrea să se ştie că eu port un cântec în degete. port o sonată pentru pian.
No comments:
Post a Comment