ne-am închis în acelaşi ospiciu. tu mimezi normalitatea cu foarte mult talent. eu am renunţat. prind ciorile din curtea spitalului şi le şoptesc tot felul de chestii pe care vreau să le salvez de la dispariţie. cât trăiesc păsările astea sunt şi eu în siguranţă. tu mă faci nebună şi scrii poeme pe care apoi nu le arăţi nimănui.
miroase a clor. nu mai creşte nimic nicăieri.
se putea şi altfel. puteam să ne publicăm cărţile. să ne plimbăm prin paris. tu să cânţi jazz. eu să nu te privesc atunci când eşti în public. tu să arzi spre mine. să arzi spre locul în care sunt şi să cânţi cu ochii închişi. se putea şi aşa. incredibil de liberi pe acoperişul fierbinte al lumii.
ţi-ai pus moltonul pe dos. ascunzi ţigări în buzunar. brancardierii se amuză pe seama noastră. dar nouă nu ne pasă deloc. pentru că noaptea ne lăsăm pradă unul altuia şi ei nici măcar nu-şi pot imagina atât.
No comments:
Post a Comment