m-am închis în acest ospiciu ca să nu înnebunesc cu nebunia de-afară. dimineaţa sunt în siguranţă sub privirea lui gyuri. cred că a orbit ieri în timp ce trecea o vizitatoare cu rochia ei albastră vaporizându-i privirea. era să se arunce în ea ca într-un cer. dar când ea a strigat puţin surprinsă el a orbit.
cânt încet. nimeni nu aude. am în grijă surzenia lor. nu vreau să-i trezesc. nici pe mine nu vreau să mă trezesc. nu mă doare nimic la palpare. plămânii mei nu au murmur. respiraţia mea e o tăcere absolută , doctore. nimic de speriat. doar acest silentium care se întinde până la poartă.
No comments:
Post a Comment