eu mă joc aici la limita dintre întâmplări. pândesc pauza dintre respiraţii ale celorlalţi. nu sunt singură. cu mine sunt herghelii de cai purpurii care aleargă spre poartă. trec dincolo luând cu ei plăcuţa verde pe care scrie EXIT.
cu mâinile fac cercuri din care mă străduiesc să nu ies. dar piciorele îmi rămân afară şi se desprind de mine. aleargă pe scări până sus pe acoperiş unde au murit subit mulţi dintre noi faţă în faţă cu luna.
îmi desfac părul. nu avem voie dar eu îl desfac şi-l las pe podea. face un zgomot ciudat pe linoleumul verde. parcă tot ar cădea privirea cuiva şi nu s-ar mai opri din cădere.
nu sunt niciodată nebună în zori. întotdeauna mă apucă un frig şi tremur şi-mi doresc să fiu acasă. mi-e gura amară. ceilalţi dorm cu aceeaşi normalitate. este o oraă când nimeni în lumea asta nu este nebun.
puţin după aceea se înfierbântă clipele. viscerele urlă în mine. le prind cu un cleşte de carne. stau chircită şi mă joc de-a ultima limită. EXIT scris cu litere mari cât spitalul.
No comments:
Post a Comment