Cuvintele acestea sunt doar nişte gheare agăţate de marginea vieţii. Ştiu că într-o zi voi uita şi-mi voi da drumul în prăpastia aceea fără Dumnezeu. Acolo nu plânge nimeni. Acolo ne cresc pietrele pe dinăuntru. Tu mi-ai spus că nu ştii unde e. Înlăuntrul nostru e în Dumnezeu. Ar fi timpul să ne iubim fără să ne mai smulgem din tulpinile pe care ni le-a dat.
Crezi că nu ştiu că uneori eşti o ploaie? Crezi că nu ştiu că mă surp din tine şi înghit tot mâlul tot întunericul tot ecoul? Crezi că nu ştiu?
Mai rămân puţin aici suspendată între certitudini. Mai rămân puţin aici în visul tău nisipos. Apoi mă prefac într-o apă oarecare şi trec.
No comments:
Post a Comment