M nodul

sfârşesc prin a mă spânzura de un clopot.


nu pot să merg decât într-o lume a picioarelor. respir în lumea plămânilor. fac infarct în lumea inimilor obosite.


la capătul realităţii e un nod umed. nu pot să-l desfac cu unghiile. nici cu dinţii.


azi M, în loc să fie un bărbat în toată firea, se împrăştia sub ochii de cărbune ai iubitei. i-am luat împreună. doi în una şi aceeaşi dramă. maşinăria de produs fiare e mereu nesătulă.


trag de frânghie ca de intestinul unui animal sacrificat pe altarul neputinţei. mă înfăşor în mielul cald ştiind că asta e o cruzime admisă.


M nu înţelege nimic. e ca un arc rupt. ea se apleacă asupra lui. nu am văzut-o altfel decât aplecată asupra lui ca un copil asupra unei mingi de ciment. îl rostogoleşte cu greu spre clipa următoare. nici ea nu pricepe nimic. crede că totul va trece ca o răceală. câteodată îi stă înfăşurată ca un fular în jurul gâtului. eu mă gândesc la plăcuţa lui cu şuruburi. nu pot să zâmbesc deloc şi asta mă irită cumplit pentru că până acum întotdeauna am zâmbit, chiar şi fără motiv. acum îmi rod nodul în faţa lor. M se smulge din înfăşurare. îi aud vertebrele zângănind. tot ca un arc rupt e.


când ies din spital realitatea mi se târeşte pe urme ca o râmă lipiciosă şi maronie.