Liliana

Dintr-o amintire mult prea vagă picură încă sângele ei.
Muşcăturile s-au văzut mult mai târziu când toţi s-au întrebat unde e jocul.Liliana era o fată cu părul negru şi foarte lung. Avea ochi de căprioară. Parcă mereu ar fi vrut să întrebe ceva. Ar fi vrut să ştie când.
Într-o zi a devenit mama lumii acesteia de embrioni înghesuiţi în tăceri.

(Colega mea de bancă a murit cu o andrea înfiptă în uter. Acum numele ei poartă stigmatul unei generaţii întregi de morţi.)

Din fiecare cer implorat cade o ploaie ce-i spală păcatele. Liliana e atât de frumoasă, dar acum o înlocuieşte un ţipăt. O aud strigându-mi un nume din pântecul unui prunc uriaş.

(A iubit doi bărbaţi, dar nu a iertat-o nici unul.)

Tramvaiul trece cutremurând ultimul ei urlet, trece peste ultimul ei sânge care i se scurge din vagin împreună cu toate vieţile ce i-au locuit trupul.Atunci a plecat. Chiar atunci, cu tramvaiul nr1 care trecea prin faţa gării, ea a plecat mai departe luând şi embrionii fiebinţi ai iubirii cu ea.