Azi Moartea mi-a mirosit tălpile. Am înţeles că fiecare zi e bună pentru a nu mai fi. Eu trec mai încet. Prea încet. Pe lângă mine aleargă oameni fără chip spre prăpăstii fără sfârşit. Sunt vinovată de această puţină fericire. Care poate că e numai o linişte. Poate e doar aproximaţia pe care o folosesc în definirea unui anumit fel de supravieţuire. Cine să mai ştie. Mă las cu totul pe ziua de mâine.
Azi liniştea este ca o panteră neagră ce-mi toarce în braţe.
No comments:
Post a Comment