azi era să plouă, dar nu a plouat. mă gândesc că tu ai un tablou cu o iarnă pe mare ascuns după uşa din baie. cred că că l-ai uitat acolo după ce s-a uscat. şi eu aş fi vrut să merg la mare acum. niciodată n-am văzut marea iarna. e încă un vis. mi-am imaginat mereu că voi merge la mare în iarna în care voi şti că mor. dacă mă chemai acum aş fi mers călcând pe firul unei predestinări. ar fi fost ca şi cum m-ai fi chemat în moarte. aş fi fost de o fericire ciudată şi deplină ca un tuberculos care în ultimele clipe începe să respire dintr-odată foarte uşor. cuprinsă de o exaltare stranie aş fi lăsat vântul usturător să mă biciuiască . apoi te-aş fi privit ca dintr-un tablou pe care l-ai uitat după uşa din baie. puţin şters de la abur. poate încă neterminat. doar tu ai fi ştiut că ţi-a fost totuşi prea frig ca să-l termini. erai prea obosit ca să-l termini. şi era prea întuneric. ziua se târa fără identitate şi tu nu o puteai cuprinde în cuvinte. nici în culoare. totuşi marea ţi se zbătea sub o ploaie de iarnă dintr-o pânză aburită. ochiul meu ar fi rămas nefiresc de albastru în colţul de jos deschizându-se în mijlocul numelui tău semnat în alb. resemnat în alb.
oricum, azi nu ar fi existat fără toate acesteA.
No comments:
Post a Comment