funcţionabil

de azi sunt doar un robot de bucătărie. sunt un prăjitor de pâine un storcător de portocalemereperesuflete. nu mai uit nimic. ţin minte. ordinea mea devine interioară. nu plâng. nu suspin. nu mă expun inutil. viaţa se strecoară în cablu se prelungeşte cu un prelungitor simplu. obişnuit. ceilalţi îşi iau cât au nevoie. cât să nu le fie prea frig să nu le fie prea nicicum.

e cea mai tristă zi. dar funcţionez ca imbecila. funcţionez.

psi

dorm. spitalul e moale. absoarbe zgomotul. spitalul e un şoşon uriaş. un burete plin cu secretele noastre scurse în somn.

doctorii nu mai pot să mă trezească. nu s-ar fi gândit că asta va fi o problemă.

în sfârşit, câteva urme

urme de tine. urme de noi. se adâncesc
şi noaptea nu mai vine.
fiecare zi rămâne albă
orbitoare
să ne isterizeze retina.
să ne ardă celulele cu conuri
şi cu bastonaşe.
ce tâmpenie să ştiu chestia asta
că-mi ard membranele nucleii organitele arnul adnul
că biologic vorbind sunt un lanţ.

nu-mi fac niciun alt plan.

tu.

nu aştept.

nu plec.

mâine nu există.

nici azi nu există.

deci ne-am blocat între etaje.
putem să ne-o tragem în lift. în sfârşit.

...

învăţ să nu exist. e o lecţie importantă. niciodată nu am ştiut cum se face...

...

ne apucau zorile
împletiţi
tu nu puteai să-mi dai drumul
mă gândeam că e bine
aşa
că nici nu e nevoie să respir
în afara ta
nu e nevoie de nimic
altceva.

checked up

fiecare cu molima lui
până la urmă
ne contaminăm
numai pe dinăuntru.
eu de exemplu sângerez
ca un animal înjunghiat.

zâmbesc.
fac faţă. fac totul. să fie ok.
în final nu ne întreabă nimeni
cum
nu ne întreabă nimeni
de ce
nu ne bagă nimeni în seamă
totul e bine
lumea e la locul ei
se verifică doar asta.
totul e corect.

în mine sângele creşte
în mine se pun tot felul de întrebări.
în mine tu.
eu nu. eu nu.
nicăieri.

...

toate încercările mele sunt aici.
toate ratările mele sunt aici.

D.

nea dinu nu a murit degeaba. tot ce incerca sa-mi spuna in timpul vietii, tot ce-mi era neinteles atunci mi s-a revelat prin moartea lui. multumesc, nea dinu, mi-ai demonstrat ca aveai pefecta dreptate. m-ai redat mie insami,ceea ce nu e putin lucru...

vis din neglijenţă

nu-mi fac griji. e prima oară când inchid ochii şi simt că putem să murim. trecerea a devenit subţire ca lama . tăişul e fierbinte doar o singură cilpă. apoi rece. roşu. mult roşu. negru. mult negru.

am visat cu gyuri. era îmbrăcat în frac. avea un papion caraghios mult prea mare. fuma un trabuc şi părea fericit. nu-i greu, îmi spunea, dincolo e mult mai uşor. scapi de multe chestii. îmi vorbea clar într-o limbă pe care o înţelegeam amândoi.

au dat stingerea doar cu jumătate de gură. mi se pare că unora nu le mai pasă dacă dormim sau nu. e un fel de neglijenţă în serviciu insomnia mea. mă bazez pe ea ca să visez altceva.

noaptea aceasta începe cu o inundaţie

dispariţia mea echivalează cu toate fostele mele prezenţe.
e un preţ pe care îl plătesc în lipsă. nu se consemnează nimic.
nu prea sunt date
nu prea sunt dovezi de adus. totul se petrece rapid
ca în noaptea aceea
când a curs foarte puţin sânge
şi am devenit femeie. nu-i mare lucru.
carotida mi-au lăsat-o mereu neatinsă.
carotida mea pulsează şi acum
ca un animal încolţit de o floare de colţ.
regnurile se atacă. se mestecă între ele.

nu am timp să visez un alt deznodământ.
nu am timp să spun stop. să fac un semn cât de cât.

tăcerea începe cam repede
înainte de orice
e o tăcere grea
ca o ceaţă la periferia londrei
e o tăcere simplă
cu doar câţiva câini de mahala.

detalhes tão pequenos de nós dois. receptez starea. şi atât.

nu am nicio poveste

nu am ce să-ţi spun. nu mai am nicio poveste.

în seara asta poţi să mă ucizi.

tot ce am inventat până acum a fost o simplă amânare. mi-am strâns toate lucrurile într-o cutie de carton. nu e mult. manuscrisul unui prieten. poeme. un tricou vechi pe care l-am purtat atunci.

povestea din seara asta e spusă deja de o mie de ori. în final povestitorul moare îţi lasă ţie cutia de carton cu doar câteva lucruri. o carte şi un disc de vinil. un tricou. o poză cu un câine galben. un cuvânt notat cu creionul pe o hârtie cu pătrăţele. un cuvânt care nu e al tău ci al altcuiva.

nici prin gând nu-mi trece

mai durează puţin. sunt copleşită. oamenii se înfruptă din visele mele. le las acolo şi fug. poate că aşa fără vise devin de nerecunoscut . mă pierd mai uşor într-o mulţime. oricare. nu contează prea mult.

am numărat treptele. acoperişul spitalului e în cer. au pus gratii. au pus o spaimă ciudată să păzească ieşirea.

nu te las. locuieşti în mine de prea mult timp. cum să plecăm unul din altul. nici prin gând nu-mi trece să urc fără tine până acolo să rup gratiile fără tine să privesc fără tine să râd fără tine să zbor. nici prin gând nu-mi trece aşa ceva.

şit

îmi dau seama acum
e acelaşi lucru
pe
v
e
r
t
i
c
a
l
ă
şi pe
o r i z o n t a l ă
acelaşi rahat
cu miezul dulce
cu mine cu tine în vârf
cu noi doi
împingem viaţa moartea
ce mai
împingem vagoane
nu vorbim
nu tăcem
pe la mijloc ne-o punem
facem unu sau mai mulţi copii
care sunt ca nişte îngeri
ne plătim locuri bune în rai

la un moment dat ne anunţă că locurile
sunt ocupate
că am dat-o în bară
că nu aşa se face
că habar nu avem
cum.

.

nu mai am nici un chef sa traiesc. si nici nu am chef sa spun de ce.

sărbătoarea miezului

dansam imperceptibil. sub pielea mea era sâmbătă seara. carnea mea era în ultimul hal de exaltare era în plină sărbătoare a miezului. ca un câine maroniu care latră şi dă din coadă şi habar n-ai de ce deşi eşti stăpânul lui. nu se observa mare lucru. C tăcea necontenit. tăcerea lui e ok. mi-a spus asta de la bun început ca să ştiu.

până la urmă am lăsat loc tristeţii mele obişnuite. era marţi. lumea se culcase de vreo oră. şoseaua era un şarpe. îl pândeam din fereastră. ştiam că mereu îşi lasă pielea acolo şi pleacă.

mie îmi

mi-am scos un dinte cu limba. nu ştiu dacă eram într-un coşmar sau nu. dimineaţa perna era puţin însângerată. muşcasem. eram oarecum exaltată. gestul meu sălbatic lăsase în urmă un mort. faţa-i era ascunsă în pernă nu ştiam cine e. se zice că atunci când visezi că-ţi pică dinţii îţi moare cineva. eu îmi mor. eu mie îmi. mor.

teorii

ne ataşasem de imaginea noastră o păstram pe unde mai era loc de obicei în oglindă. tu subţiat la infinit ca o linie. eu mereu deîmpărţitul

între şi între

sfidam simetriile sfidam probabilităţile sfidam moartea şi câteva legi ale fizicii. ne prindeau zorile redefinind noţiuni. redistribuiam gesturi ignorând principiile de conservare. până într-o zi când la împărţeală ne-a dat rest. nu ştiam ce să facem cu el. am hotărât să lăsăm totul aşa închis cât mai etanş până în ziua când vom şti.

până la urmă nu contează nici asta. contează că toate trec pur şi simplu ca un guturai. o aspirină o vitamina C un fâsss
şi gata.

gata.