pace

azi l-am întrebat pe M dacă știe cum arată un ghiocel. e alb, i-am spus. și pentru o clipă a părut că-și amintește.

uneori cred că-l cuprinde o teamă ciudată de neîntâmplare. poate crede că asta a fost tot. viața lui stă suspendată de clipa aceea cu accidentul rutier. stop joc. motoarele lumii sunt stinse.

a fost o tâmpenie să-l întreb ce-și dorește. tocmai asta e. nu-și mai poate dori nimic. mâna dreapta atârnă ca o creangă pe lângă trupul său prelung înfrânt.

în zori l-am găsit pe șosea mergând pe contrasens în pijama și papuci. fulgii de zăpadă cădeau împotriva lui. poate că a fost singurul moment de normalitate. poate că evadarea aceasta este mai mult bună decât nebună. m-am bucurat. lasă-l. lasă-l. libertatea e mai importantă decât normalitatea.

ce vrei ce-ți dorești. pace, mi-a răspuns. am amuțit. m-am simțit ca o idioată. el ajunsese să înțeleagă mai bine decât noi , ceilalți, sănătoșii, normalii.