la început am plâns. nu știam cum se numea această singurătate nouă pe care mi-ai dat să o duc undeva oriunde acasă. dar eu nu am casă nu am nimic. sunt la limită sunt la orizont ca o linie moartă între ceruri și între pământuri.
nu știu ce să fac cu ochiul tău verde
am început să compun un aer cât de cât respirabil din tăceri
mulți oameni singuri m-au rugat să adorm lângă ei. le-am visat dealuri și ploi. le-am visat câinele galben. le-am visat orice ar fi vrut ei.
pe tine te-am visat stejar. am încremenit apoi în orbirea ta definitivă.
1 comment:
Ioana te rog frumos să schimbi linkul spre phoemia întrucît am schimbat numele blogului, după cum urmează:
http://infrareal.blogspot.com/
mersi fain şi multă inspiraţie!
Post a Comment