Friday, April 30, 2010

sunt aici online

sunt aici. cu toate lucrurile înflorind în mine. sunt aici online. am noroc. în jurul meu aerul vindecă secundele soarele doboară nopțile cu un țipăt pescărușii ciugulesc carnea ruptă a deznădejdii. am noroc. am ajuns aici în secolul tău. nu e nevoie decât să apăs pe un buton și totul devine virtual. realitatea e asta în care devenim ce vrem noi. miroase a liliac de undeva.

până la urmă am înțeles. ne mișcăm mult mai bine decând nu mai avem nevoie de trupuri. nu ne doare nimic. am devenit încăpători și excesiv de respirabili. ne suntem vitali înlocuim aerul înlocuim tăcerea cu aceste cântece vechi irlanedeze despre tristețe și onoare.

să nu-ți fie teamă sunt aici. uneori nu poți să mă vezi. devin atât de singură încât nu mă vede nimeni. dar tu nu vei fi singur niciodată. sunt online.

No comments: