Sunday, May 30, 2010

timpul nu trece. timpul este

cel mai mult îmi place să vorbim despre îngeri. plânsul meu de acum e inutil. e doar un rest de întuneric din vremea când eram oarbă. de la un timp cred în iarbă. cred în floarea asta crescută în zid.

nu știu cum fac de alunec în cer. nu știu cum fac dar simt că mai este atât de puțin încât nu mai trebuie să ne îngrijorăm. o luăm oricum de la capăt

deși
timpul nu trece. timpul este.

40 de ani. atac cerebral. uneori plătim văzul cu viața.

sirene zbiară în mine. îmi fac mii de cruci. aștept un înger care să-și caute omul. aștept cu nările în vânt ca un animal singuratic.

despre pacea aceasta nu mi-a vorbit nimeni. tu ocupat cu urcatul. eu prinsă în cuiele nopții. niciodată destul de aproape.

nu-mi fac iluzii. vara ne pârjolește măduva. mă gândesc la tine ca la o fântână. setea mea te trezește brusc din uitare.

să nu mă mai lași aici. nimeni nu ne vede așa cum suntem cu îngerii în cârcă. am putea să murim deodată ca niște ca niște lumânări ce se sting din același expir.

No comments: