mor şi eu cu M, dar moartea mea rămâne lipită pe un perete ca o fereastră oarbă. pe-acolo el iese în plină febră afară. să nu răceşti, îi strig în urmă, ia-ţi şi tu o vestă ceva. el spune că nu. dar îşi mai ia un nume şi pleacă.
după ce aflu că trecerile lui rămân toate atârnate ca nişte tablouri mă mai liniştesc. M pictează cu arome şi uleiuri pe pânză. în toate tablourile lui oamenii au aripi şi rădăcini. când mă mir se supără . evident. îi las vesta pe spate fără să-l ating.
aerul s-a inflamat cumplit între noi. nu ştiu cum să tratez inflamaţia asta.
spitalul scârţâie ca un vapor sub tone de portocale. e ora de vizită. medicii sunt ca nişte fluturi timizi albi sau complet verzi, unii albaştri foarte frumoşi. în orele de vizită fluturii primesc mere şi zâmbete de la aparţinători. M lasă ancora şi opreşte să smulgă săruturi. acum e un căpitan de vas ce a înfruntat cu bine furtuna. peste o oră se vor întoarce gândacii şi tot personalul va uita ce a fost. M va face febră ca să uite şi el.
am mai tratat boala asta cândva. toţi pacienţii au aripi şi rădăcini. desenez ferestre pe ziduri. îmi amintesc perfect că nu se poate face nimic altceva.
mor şi eu cu M. am oasele verzi. M s-a plictisit să conducă vaporul. toate spitalele ar trebui să fie arbori, îmi spune. poate doar aşa.
No comments:
Post a Comment