ultimul cântec

am descoperit ultimul cântec
nu-i urmă de tristețe în el


doar oameni care-și acoperă graba cu paltoanele lor negre
străbătând iarna ca niște stoluri

totuși
un soare costeliv mușcă din ultima noastră duminică

eu aici

eu aici. dacă mă ridic pe vârfuri ajung foarte sus
dar nu mă ridic
am grijă. de multe ori Dumnezeu ne dă oameni în grijă

nu știu cine sunt. azi te-am întrebat de două ori apoi am tăcut
probabil că nici tu nu știi

am eliminat toate semnele triste
am lăsat un loc liber acolo unde lipseau oameni

cântec

încercarea mea de a salva ce se mai putea salva
a eșuat
șosele umede sunt peste tot
ca niște șerpi uriași

acum sunt aproape de tine
îți iau pulsul
și dansez în secret
pe ritmul arterei tale radiale
unele cântece se compun din întâmplare
în momente ca astea
când doi oameni
unul muribund și celălalt salvator
ajung să se cunoască pe șoseaua umedă
învinețită de neoane

liniște noname

nu știu cum să numesc liniștea asta. îmi țiuie urechile
de atâta liniște care se întinde până dincolo
unde sunt bolnavii adevărați
cei care au sânge viu în răni
și care nu vorbesc despre

totuși

liniștea asta ar putea anunța ceva
sau ar putea să ia locul oricărei întâmplări
de exemplu al accidentului rutier
în care M nu a murit
nu se știe cum
a trecut
în dimensiunea asta de fier
unde nimeni nu înțelege ce spui
dar totul e ruginit
ca un vapor scufundat de 100 de ani

încet cu cadavrul pe străzi

în fiecare dimineață descopăr în mine un mort. târăsc cadavrul pe străzi
la job
la mall
în cafenea
nu-l vede nimeni și eu nu am voie să spun
trebuie să acopăr urmele de sânge urmele de moarte
să disimulez rigor mortis
așa că alerg și dansez
fac gesturi largi firești îmi trec mâna prin păr
părul și unghiile tot mai cresc.
am chiar și un fel de zâmbet pe chip
port rochia mea de mireasă înghețată sub gerul trupului meu
alung viermii din carnea tăcută ce mă însoțește
în fiecare dimineață îmi iau cadavrul în spate și îl târăsc pe străzi
fără să crâcnesc
fără să am habar unde merg
de fapt.