azi afost altfel

azi a fost altfel. unii plângeau din senin. m-am mirat puțin. pe mine m-au tuns scurt scurt de tot. am observat că am multe fire cărunte. tu nu mi-ai spus niciodată că îmbătrânesc. ceea ce nu spui tu nu există.

m-au mutat. acum am vedere la iarnă. e și o femeie foarte bătrână care scrie sute de poeme pe hârtia igienică roz. are pungi mari pline cu poezii toate cu rimă și ritm. seara citește cu voce tare. n-o mai oprește nimeni. e iarnă. pletele ei argintii se lovesc de podea după fiecare vers.

noaptea port o botniță de oțel. e frig. întunericul trece printre gratii. îl mușc încet. întunericul sângerează neașteptat de puternic. înghit. înghit. nu știu până când.

se vede printre cărămizi

despre singurătate nu se vorbește. e de neînțeles cerul acesta de ciment. tu-mi visezi libertatea visezi nisipuri care nu se transformă în secunde în minute în ore. eu visez deșerturi. aștept.

nu-ți vorbesc despre unele lucruri. orice rostesc dispare. nu-ți vorbesc despre dragoste. nu-ți spun despre ploi. țin secrete aceste frunze și toamna din ele. ascund carnea ascund trupul meu în al tău .

m-am gândit să-ți dansez să-ți cânt să recompun totul din gesturi. muzica ar fi cea care ar pătrunde prin ziduri ar ajunge ar înlocui pustiul cu sunete. cred că ar fi o soluție să-ți amintesc mușcătura mea. ar fi bine să te trezesc și să te iubesc cu toate aripile întinse așa cum nu m-a văzut nimeni niciodată.

dar nu pot să vorbesc despre singurătate. pot să-ți spun doar că nu innebunesc. se vede printre cărămizi.

față în față

felul acesta de a merge mai departe chiar dacă nu mai ai picioare
felul în care zidești lucrurile în oameni
ritmul în care învii fără să mori vreodată fără să înțelegi sfârșitul
cuvântul tău împotriva orice ar putea să șoptească
nelimitele
lupta cu rădăcinile cu trecutul cu umbra
tăcerea din momentul adevărului
și mai ales adevărul față în față cu toamna

toate acestea

de neînțeles pentru cei obișnuiți cu așteptarea