înțeleg că te opui

azi pe dealuri caii ieșeau încet din umbrele călăreților.

am îngenuncheat cândva în tine ca într-un templu de ceață

nu peste mult timp ne vor înghiți șosele și trenuri vom alerga pe linii de fier și de foc
nu peste mult vor asfalta drumul spre înlăuntrul nostru
vor cimenta încrederea unul în celălalt
vor întări legăminte și corzi de oțel vor cânta în locul nostru
nu peste mult din muțenia ta va crește un copac nespus de înalt
un arbore al tăcerii
și asta va fi tot ce ve ne va rămâne

mâinile tale au început să înflorească încet
înțeleg că te opui
înțeleg asta din felul în care ochiul tău înfruntă răsăritul
din felul în care atunci când râd, insesizabil,
tresari
din felul în care alături umbrei mele umbra ta
din care ieși noaptea ca un cal negru
și alergi liber pe câmpia de piatră din sufletul oamenilor